Deparazitarea la animalele de companie este un proces de control și eliminare a paraziților care pot afecta considerabil starea de sănătate. Acest proces poate implica administrarea de medicamente antiparazitare, aplicarea produselor de deparazitate externă sau utilizarea altor tratamente specifice, în funcție de tipul de paraziți identificați. Pe lângă deparazitarea internă, o atenție sporită trebuie să acordăm și deparazitării externe a animalului de companie care reprezintă, de fapt, una dintre cele mai importante măsuri de prevenție.
Deparazitarea externă se face indiferent de anotimp
Deparazitarea externă se face indiferent de anotimp, iar produsele utilizate diferă în funcție de modul de administrare, de timpul de acțiune, dar și de eventualele contraindicații. Deparazitarea externă, și acum ne referim în primul rând la deparazitarea împotriva puricilor, trebuie să fie administrată atât cățeilor, cât și pisicilor, chiar și iarna.
Există tendința de a nu mai deparazita extern animăluțele iarna, deoarece se crede că nu mai există purici în mediu. Acesta este un mit. Puricii există toată perioada anului atât timp cât există animale pe care să se hrănească, mai ales pisici sau câini care nu sunt deparazitați, pisici fără stăpân în jurul blocului, pisici care tranzitează curtea sau câini fără stăpân.
Care sunt cei mai întâlniți paraziții externi?
Paraziții externi sunt organisme care trăiesc pe suprafața corpului animalelor și se hrănesc cu sângele sau pielea acestora. Cei mai frecvenți sunt:
- puricii;
- căpușele;
- păduchii;
- acarienii.
Aceștia pot provoca disconfort, mâncărimi intense, leziuni cutanate, alergii și pot transmite boli grave atât animalelor de companie, cât și oamenilor. Chiar dacă temperaturile scăzute reduc activitatea paraziților în mediul exterior, aceștia nu dispar complet. Puricii pot supraviețui în locuințe, adăposturi, cuști sau grajduri, unde temperatura este constantă. Căpușele pot deveni active în zilele mai calde de iarnă sau în zonele cu vegetație protejată.
Cum se realizează deparazitarea externă iarna?
Deparazitarea externă reduce foarte mult riscul bolilor alergice determinate de înțepăturile de insecte și transmiterea altor boli. Deparazitarea trebuie efectuată regulat, conform recomandărilor medicului veterinar, folosind produse adaptate speciei și vârstei animalului:
- pipete spot-on (care se administrează la ceafă);
- zgărzi antiparazitare;
- spray-uri sau șampoane cu acțiune antiparazitară ce acționează imediat după aplicare;
- comprimate orale cu acțiune sistemică (acolo unde sunt indicate).
Când alegem un antiparazitar extern, ne gândim să fie complet, cu un efect puternic asupra puricilor și căpușelor.
Cum poți preveni infectarea animalului tău cu paraziți externi?
Iată câteva recomandări suplimentare pentru a preveni infectarea animalului tău de companie cu paraziți externi:
- Curăță și dezinfectează regulat spațiile unde stau animalele.
- Spală păturile, culcușurile și accesoriile.
- Monitorizează pielea și blana animalului de companie pentru semne de paraziți sau iritații.
- Consultă medicul veterinar înainte de schimbarea produselor antiparazitare.
Deparazitarea externă este un procedeu important atât pentru menținerea sănătății animalului de companie, cât și pentru îmbunătățirea calității vieții acestuia. La Arcadia Vet oferim servicii de deparazitare externă atât pentru căței, cât și pentru pisici.
Programează o consultație la Arcadia Vet: 0232 923





