Primăvara este un anotimp mult așteptat atât de oameni, cât și de animalele de companie, datorită temperaturilor mai blânde și a plimbărilor mai lungi în aer liber. Totuși, odată cu natura care revine la viață, apar și unele provocări: alergiile sezoniere.

La fel ca oamenii, câinii și pisicile pot dezvolta reacții alergice la polen, mucegai, praf sau chiar la anumite insecte. Dacă observi că prietenul tău necuvântător se scarpină excesiv, are ochii roșii sau strănută frecvent, este posibil să sufere de o alergie de primăvară.

Ce sunt alergiile sezoniere la animalele de companie?

Alergiile apar atunci când sistemul imunitar reacționează excesiv la un alergen din mediu – o substanță inofensivă care, însă, este percepută ca o amenințare. La contactul cu alergenul, organismul eliberează histamină, o substanță chimică responsabilă pentru simptomele alergiei: inflamație, mâncărime (prurit), secreții nazale și oculare excesive, probleme respiratorii sau chiar digestive.

Cei mai comuni alergeni de primăvară sunt:

  • polenul (de la arbori, iarbă, flori) – purtat de vânt și inhalat sau adus pe blană;
  • mucegaiul – dezvoltat în zonele umede, în special după ploi;
  • acarienii – organisme microscopice, care se dezvoltă mai mult odată cu sezonul cald;
  • muşcăturile de insecte – în special purici, țânțari și căpușe, care pot provoca dermatite alergice la înțepătură.

Unele rase de câini sau de pisici sunt expuse riscului de a dezvolta alergii din cauza predispoziției genetice, însă orice animal de companie poate dezvolta o sensibilitate în timp.

Semnele de alergie la câini și pisici

Simptomele alergiilor sezoniere variază în funcție de sensibilitatea fiecărui animal de companie și de tipul de alergen la care este expus.

Simptome cutanate (dermatologice)

Cea mai frecventă manifestare a alergiilor la câini și pisici este mâncărimea excesivă, cunoscută și sub numele de prurit alergic. Aceasta afectează în special:

  • urechile și fața (câinii se scarpină cu labele, pisicile își freacă fața);
  • labele (animalele își ling insistent degetele sau pernuțele);
  • abdomenul și zona axilară (blana devine rară, pielea roșiatică);
  • coada și spatele (semne de mușcături de purici).

Alte semne vizibile:

  • roșeață a pielii (eritem);
  • leziuni, cruste sau zone fără blană;
  • piele îngroșată, în special pe labe sau în jurul ochilor;
  • miros neplăcut al pielii (din cauza infecțiilor secundare).

Simptome respiratorii

În cazuri mai rare, alergiile la polen sau praf pot cauza:

  • strănut repetitiv;
  • secreții nazale apoase;
  • ochi roșii, iritați sau cu secreții;
  • respirație dificilă (în special la rasele brahicefalice, precum Bulldogul Francez sau pisica Persană);
  • simptome gastrointestinale.

Unele animale pot prezenta și probleme digestive:

  • vomă;
  • diaree ușoară;
  • scăderea apetitului.

Dacă observi aceste simptome, este important să consulți un medic veterinar pentru un diagnostic corect și un tratament personalizat.

Cum se pune diagnosticul de alergie la animalele de companie?

Diagnosticul alergiilor sezoniere se face în urma unui consult medical și, dacă este necesar, a unor teste suplimentare:

  • teste de sânge – pentru a identifica alergenii specifici;
  • teste intradermice – aplicarea unor cantități mici de alergeni sub piele pentru a observa reacțiile;
  • dietă de excludere – dacă există suspiciuni că alergia este alimentară.

Identificarea corectă a cauzei este esențială pentru a găsi cea mai eficientă metodă de tratament.

Care sunt metodele de prevenție și tratament?

Gestionarea alergiilor la câini și pisici implică o combinație de: tratamente simptomatice, îngrijire specială și evitarea expunerii animalului de companie la alergeni.

Reducerea expunerii la alergeni

  • evită plimbările în zone cu polen ridicat (dimineața și seara);
  • ține ferestrele închise în zilele cu vânt puternic;
  • folosește purificatoare de aer în casă.

Tratament medicamentos

  • antihistaminice – pot reduce inflamația și mâncărimea;
  • corticosteroizi – prescriși doar în cazuri severe;
  • imunoterapie (desensibilizare) – administrarea controlată a alergenului pentru a reduce reacțiile în timp.

Îngrijirea pielii

  • băi regulate cu șampoane hipoalergenice;
  • suplimente cu acizi grași Omega-3 și Omega-6 pentru sănătatea pielii;
  • aplicarea de loțiuni calmante.

Dacă ai observat semne de alergie la animalul tău de companie, nu aștepta ca simptomele să se agraveze! La Arcadia Vet animăluțul tău poate beneficia de:

  • consultații dermatologice complete;
  • teste alergice pentru diagnostic precis;
  • tratamente personalizate.

Nu uita: Spitalul veterinar Arcadia Vet are o linie permanentă de primiri urgențe, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Suntem aici ori de câte ori ai nevoie de ajutor.