Sorina Grigoraș este medicul care oferă consultații oftalmologice blănoșilor ce ne calcă pragul. A absolvit numeroase cursuri pentru această specializare, dintre care amintim pe cel organizat de bine cunoscuta Natasha Mitchell.
A acceptat să ne răspundă la câteva întrebări legate de consultul oftalmologic și ceva curiozități de ale noastre în legătură cu acest topic și a ieșit acest articol interviu, care sperăm să vă fie de folos.
Î: Ce te-a determinat să alegi această specializare?
R: La începutul carierei m-am axat mai mult pe medicină internă și ORL, dar mai apoi, participând la consultații cu doctor Ioana Burcoveanu, am început să mă îndrăgostesc ușor, ușor de oftalmologie. Pasiunea Ioanei Burcoveanu mi-a fost transmisă mai departe și pentru asta îi mulțumesc.
Oftalmologia este o parte fascinantă a medicinei, cuprinde o diversitate mare de cazuri, iar satisfacția este pe măsură. Ochișorii patrupezilor exprimă toată iubirea lor față de noi și nimic nu se compară cu bucuria de a le reda din nou vederea.
Î: Cât durează un consult oftalmologic și ce teste se fac în timpul acestuia?
R: Un consult durează în medie 60 minute, timp în care se întâmplă multe :). Se examinează ochiul în toate straturile lui, printr-o serie de teste, pentru a identifica de unde provine problema. Pe lângă aceste teste locale, de multe ori sunt necesare și analize de sânge sau consultații generale, deoarece unele patologii oculare își pot avea originea din boli sistemice.
Testul cu Fluoresceină se realizează pentru a determina dacă la nivelul corneei sunt prezente leziuni, iar Testul Schirmer pentru a determina cantitatea și calitatea secreției lacrimale. Testul cPLR (reflexul pupilar cromatic) ne ajută să facem un screening al funcționalității retinei și al nervului optic.
Ecografia oculară ne ajută să vizualizăm componentele interne ale globului ocular. Tonometrul ne ajută să măsurăm tensiunea intraoculară. Lentila asferică ne ajută la inspecția fundului de ochi.
Multe teste, după cum vedeți :D.
Î: Ce ar trebui să facă proprietarii acasă pentru a îngrji ochișorii animăluțelor lor?
R: În primul rând trebuie să îi învețe încă de mici cu anumite manopere, cum ar fi toaletarea ochilor și inspecția lor. Cum ne-am obișnuit să tăiem gheruțele companionului nostru, sau să le pieptănăm blănița, cum suntem atenți la aspectul cavității bucale, așa ar trebui să fim atenți și la orice modificare apărută la nivelul ochișorilor.
Putem examina acasă porțiunea albă a ochiului sau sclera, care în mod normal nu ar trebui să fie mai roșie sau mai inflamată. De asemenea, la nivelul ochiului nu ar trebui să observăm nici un fel de scurgere sau lăcrimare excesivă.
Ca și îngrjire putem începe prin a tunde cu grijă părul situat în jurul ochilor. De obicei ar trebui să fim atenți la acest fapt la cățeii și pisicile cu blana lungă pe tot corpul, care de cele mai multe ori pot avea un exces de blăniță și în jurul ochilor. Aceste fire de păr pot să le irite corneea și să determine lăcrimarea excesivă, iar în timp să dezvolte o pigmentare maronie în unghiul intern al ochiului.
Î: Când ar trebui să ne îngrijorăm și să venim cu animăluțul la un consult oftalmologic?
Sunt multe semne care pot indica necesitatea unui consult oftalmologic, cum ar fi:
- dacă companionul nostru are probleme de orientare în mediul familiar, se lovește de obiecte, devine mai puțin activ
- dacă ține unul dintre ochișori închis
- dacă își dă frecvent cu lăbuța la ochi
- dacă unul dintre ochi pare mai umflat decât celălalt
- dacă pleoapa a treia este mai vizibilă peste ochi decât în mod normal
- dacă apare orice fel de secreție la nivelul ochișorilor și mai ales dacă secreția își modifică culoarea
- dacă suferă orice traumatism la nivel ocular
Este indicat ca atunci când observați orice modificare față de normal, să veniți cât mai repede cu companionul dumneavostră la un consult. Multe dintre afecțiunile oculare se pot trata sau se pot manageria medicamentos cu tratament adecvat la timp.
Î: În încheiere, care este cel mai important sfat pe care îl dai proprietarilor?
Cel mai important sfat ar fi ca niciodată să nu administreze animăluțului picături oculare ce conțin un antiinflamator steroidian de tipul dexametazonă sau prednison, ca prima intenție, fără recomandarea medicului. Dacă animăluțul are o leziune la nivelul corneei, aceste substanțe îngreunează vindecarea și agravează leziunile.
Un alt sfat ar fi să nu așteptați să treacă de la sine sau să amânați foarte mult vizita la medicul veterinar, deoarece afecțiunile oculare netratate la timp sau tratate incorect pot duce la modificări ireversibile ale componentelor globului ocular și într-un timp mai lung sau mai scurt chiar la pierderea vederii.