Vara poate fi o perioadă distractivă și plină de aventuri pentru tine și câinele tău. Cu toate acestea, temperaturile ridicate și soarele puternic pot pune în pericol sănătatea animalului tău de companie.
Iată câteva sfaturi pentru a menține câinele în siguranță și sănătos în perioada următoare:
- Hidratarea este cheia: Asigură-te că patrupedul tău are acces la apă proaspătă și curată în orice moment al zilei. Schimbă frecvent apa din bolul lor sau chiar poți adăuga cuburi de gheață pentru a menține apa rece.
- Programează plimbările: Încearcă să plimbi cățelul la orele mai răcoroase ale zilei, cum ar fi dimineața devreme sau seara târziu. Evită plimbările în timpul celei mai călduroase părți ale zilei, iar în timpul plimbărilor asigură-te că ai întotdeauna apă cu tine.
- Asigură-i un loc la umbră: Câinii au nevoie de un loc răcoros pentru a se odihni în timpul zilei. Asigură-te că există o zonă umbrită în curte în care câinele poate să se relaxeze sau poți lua în considerare achiziționarea unei saltele răcoritoare.
- Protejează-i pielea de razele soarelui: Câinii cu blană scurtă, piele sensibilă sau care au blănița în culori deschise sunt mai susceptibili să sufere de arsuri solare în perioadele de expunere prelungită la razele soarelui. Aplică o cremă pentru protecție solară specială pentru câini atunci când urmează să ieșiți la soare.
- Nu lăsa câinele într-un vehicul parcat: Chiar și cu geamurile deschise, mașinile se pot încălzi rapid, iar temperatura în interior poate ajunge la 50 grade Celsius. Dacă trebuie să mergi la cumpărături, lasă cățelușul acasă.
- Grooming regulat: Îngrijirea blănii este extrem de importantă pentru câinele tău în sezonul de vară, deoarece părul încâlcit poate face câinele să se supraîncălzească. În cazul câinilor cu blană mai lungă, se recomandă tunsul, iar la cei cu blană scurtă se recomandă periatul regulat.
- Atenție la semnele de insolație: Simptomele de insolație la câini includ respirație accelerată, vărsături, crize convulsive sau chiar pierderea conștienței. Dacă suspectezi că patrupedul tău suferă de șoc termic, mută-l repede la umbră, învelește toate patru membre cu un prosop ud și sună imediat la medicul veterinar.
Important: trebuie să fii atent și pregătit pentru temperaturile ridicate și soarele puternic. Respectă sfaturile de îngrijire menționate mai sus și bucură-te de timpul petrecut împreună.
Pentru mai multe sfaturi personalizate, programează o vizită la Arcadia Vet: 0232 923.