Black, un motan castrat de 3 ani și 11 luni, a ajuns de urgență la spitalul veterinar Arcadia Vet după ce nu mai urinase de o zi. În timpul consultației de urgență și a ecografiei abdominale, a fost diagnosticat un glob vezical, iar încercările de sondare a vezicii urinare au fost fără succes.

Ruptură de uretră distală, identificată la un motan de 3 ani

În urma investigațiilor suplimentare, medicii veterinari au identificat o ruptură de uretră distală. În urma acestor constatări, s-a decis efectuarea unei uretrostomii prepubiene.

Uretrostomia este o intervenție chirurgicală care implică crearea unei deschideri artificiale a uretrei la nivelul pielii, o soluție necesară atunci când un segment al uretrei este blocat, împiedicând complet urinarea. De acum înainte, Black va urina prin această uretrostomă. Dacă evoluția postoperatorie va fi favorabilă, el va dezvolta reflexul de urinare voluntară și va putea duce o viață complet normală.

Urmărirea stării de sănătate va include un control la două săptămâni după intervenție, precum și vizite regulate la medicul veterinar pentru teste de urină și ecografii, pentru a preveni infecțiile urinare.

Blocajul urinar la motani 

Blocul vezical la motani este o afecțiune gravă și potențial fatală, în care uretra (tubul care transportă urina din vezică în afara corpului) se blochează, împiedicând eliminarea urinei.

Acest blocaj poate fi cauzat de mai mulți factori, cum ar fi formarea de cristale sau pietre urinare, inflamația sau spasmul muscular sau acumularea de mucus și resturi celulare. Motanii sunt mai predispuși să dezvolte blocaje vezicale din cauza anatomiei uretrei, care este mai lungă și mai îngustă decât la femele, făcându-i mai susceptibili la obstrucții.

Atunci când uretra se blochează, urina nu mai poate fi eliminată din vezică, ceea ce duce la acumularea de presiune în vezică și rinichi. Aceasta poate provoca rapid deteriorarea rinichilor, ruperea vezicii și o serie de complicații sistemice severe, cum ar fi dezechilibrele electrolitice, care pot pune viața în pericol.

Simptomele unui blocaj vezical includ încercări frecvente și dureroase de a urina, absența urinei sau cantități foarte mici de urină, letargie, pierderea apetitului, vomă și, în cazuri avansate, colaps. Blocajul vezical este o urgență veterinară și necesită intervenție imediată pentru a salva viața motanului. Tratamentul poate include sondarea uretrei, cistocenteză (extracția urinei direct din vezică cu un ac) sau intervenții chirurgicale, cum ar fi uretrostomia, pentru a restabili fluxul de urină.

Nu uita: Spitalul veterinar Arcadia Vet are program non-stop. Poți apela cu încredere oricând, zi sau noapte, pentru a primi asistență medicală de urgență pentru animalul tău.

Citește și Alte Articole