Un consult oftalmologic este esențial pentru menținerea sănătății generale a animalului de companie. Afecțiunile oculare pot evolua rapid și pot provoca disconfort major sau chiar pierderea vederii dacă nu sunt diagnosticate și tratate la timp. De aceea, evaluarea periodică a ochilor joacă un rol important în prevenție și în depistarea precoce a problemelor oculare.

La Arcadia Vet, examinarea oftalmologică se realizează cu ajutorul echipamentelor specializate, moderne, care permit investigarea detaliată a structurilor oculare. Majoritatea procedurilor sunt nedureroase și, în cele mai multe cazuri, nu este necesară anestezia generală.

Când este necesar un consult oftalmologic?

Consultul oftalmologic devine urgent și obligatoriu în următoarele situații:

  • animăluțul suferă orice traumatism la nivel ocular;
  • animăluțul are probleme de orientare în mediul familiar;
  • animăluțul se lovește de obiecte și devine mai puțin activ;
  • animăluțul ține un ochi închis sau clipește excesiv;
  • animăluțul își freacă frecvent ochiul cu lăbuța;
  • animăluțul prezintă sensibilitate la lumină sau modificări ale comportamentului.

La acestea, se mai adaugă:

  • unul dintre ochi pare mai umflat sau mai roșu;
  • pleoapa a treia este mai vizibilă decât în mod normal;
  • apare orice tip de secreție oculară, mai ales dacă aceasta își modifică culoarea;
  • se observă modificări de transparență sau culoare ale ochiului (aspect opalescent sau albicios).

Unele afecțiuni oculare pot progresa rapid și pot provoca durere intensă sau pierderea ireversibilă a vederii în doar câteva zile. Dacă observi modificări bruște ale ochilor, cum ar fi opacifierea corneei, dilatarea pupilei, secreții abundente sau sângerări, este esențial să mergi cât mai repede la medicul veterinar.

Ce afecțiuni oculare pot fi identificate în timpul unei consultații oftalmologice?

În cadrul consultației pot fi diagnosticate diverse afecțiuni oculare, precum:

  • conjunctivita;
  • ulcerele corneene;
  • glaucomul;
  • cataracta;
  • traumatismele oculare;
  • afecțiuni ale pleoapelor sau ale glandelor lacrimale.

De asemenea, unele boli sistemice pot avea manifestări la nivel ocular. Tocmai de aceea, consultul oftalmologic poate include teste specifice (testul Schirmer pentru evaluarea secreției lacrimale, colorarea cu fluoresceină, măsurarea presiunii intraoculare), analize de sânge sau recomandarea unei consultații de medicină internă.

Cât de des este recomandat consultul oftalmologic?

Se recomandă efectuarea unui consult oftalmologic cel puțin o dată pe an, în special dacă animalul de companie face parte dintr-o rasă predispusă la afecțiuni oculare. Rasele brahicefalice precum Pug, Shih Tzu sau Bulldog Englez prezintă frecvent ulcere corneene, entropion sau prolapsul glandei nictitante, deoarece au ochii mai proeminenți. De asemenea, rase precum Cocker Spaniel American și Labrador Retriever sunt predispuse genetic la cataractă, glaucom sau atrofie progresivă de retină.

Multe patologii oculare au o evoluție progresivă, iar în fazele incipiente simptomele pot fi ușoare sau chiar greu de observat de către proprietari. Controalele regulate contribuie la prevenirea complicațiilor și la menținerea unei bune calități a vieții pentru animalul de companie.

La Arcadia Vet, fiecare investigație se realizează cu profesionalism și empatie, iar animăluțul tău este în siguranță. Programează o consultație și află totul despre sănătatea animăluțului tău: 0232 923.